vâlturá, vb. tranz. – A limpezi, a spăla hainele în vâltoare: „Izmenele cele de iarnă, / Ți le-a vâltura la vară” (Bârlea 1924 II: 287). – Din vâltoare. verbvâltura
vâlturare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vâlturare | vâlturarea |
plural | vâlturări | vâlturările | |
genitiv-dativ | singular | vâlturări | vâlturării |
plural | vâlturări | vâlturărilor |