VROÍ vb. IV v. vrea. verb tranzitivvroi
vreáŭ (vest), vreŭ (Mold. sud) și vraŭ (nord), vrut, a vrea v. tr. (lat. *vŏlere. V. voĭ 2). Voĭesc, am voință să: vreaŭ să plec. – În nord se conjugă așa: vraŭ, vraĭ, vra. Subj. (în toată Mold. să vreĭe, în sud și să vrea). Se zice și vroĭ, vroĭesc, a vroi (amestec din voĭ, voĭesc, și vreaŭ). Cp. cu ĭaŭ și beaŭ. Vrom. vruind și vrund, azĭ vrînd. verb tranzitivvreaŭ
vroi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)vroi | vroire | vroit | vroind | singular | plural | ||
vroind | vroiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | vroiesc | (să)vroiesc | vroiam | vroii | vroisem | |
a II-a (tu) | vroiești | (să)vroiești | vroiai | vroiși | vroiseși | ||
a III-a (el, ea) | vroiește | (să)vroiai | vroia | vroi | vroise | ||
plural | I (noi) | vroim | (să)vroim | vroiam | vroirăm | vroiserăm | |
a II-a (voi) | vroiți | (să)vroiți | vroiați | vroirăți | vroiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | vroiesc | (să)vroiască | vroiau | vroiră | vroiseră |