vreasc definitie

vreásc (-curi), s. n. – Creangă, ramură uscată. – Var. vrasc, hrasc, hreast. Mr. vreașturi. Sl. *chvrastŭ (Tiktin), cf. sb., slov. hrast, mag. haraszt (Gáldi, Dict., 137). – Der. vrescuros, adj. (rămuros). substantiv neutruvreasc

vreasc s. n., pl. vreáscuri substantiv neutruvreasc

vreasc și (vechĭ) hreasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. hvrastŭ, hrastu, vreasc, hvrastiĭe, vreascurĭ; bg. hrast, copăcel, fraste, vreascurĭ; sîrb. [h]rast, stejar. E rudă cu it. foresta, pădure. V. vrască, hîrșag). Pl. Ramurĭ uscate, găteje de aprins focu. – Și ráscote (pl.) în vest, și [v]rascurĭ în Trans., și hreșt[ĭ]urĭ în nord. Pe alocurĭ și hreast. substantiv neutruvreasc

vreasc n. pl. crăci uscate: vreascuri de aprins focul. [Slav. HRASTŬ, ramuri]. substantiv neutruvreasc

VREÁSC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. substantiv neutruvreasc