vrajbă definitie

vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. – Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de suf., cf. ceh. vražba, pol. wrožba. – Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni); (în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător); vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare), înv.; vrăjmaș, s. m. (dușman; adj., ostil), de la var. (după Tiktin, în loc de *vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *vrajbăn ‹ sl. vražĭdĭbĭnŭ); vrăjmășesc, adj. (ostil); vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate); vrăjmăși (var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui), vb. (a dușmăni, a face gîlceavă); vrăjmășie, s. f. (dușmănie). substantiv femininvrajbă

vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe substantiv femininvrajbă

vrajbă f. desbinare: vrajba dintre noi să piară CR. [Slav. VRAJIBA, inimiciție]. substantiv femininvrajbă

vrájbă f., pl. e și vrăjbĭ (vsl. vražĭda, dușmănie, confundat cu vražĭba, magie, vrajă; ceh. vražba, ură mortală. V. vrăjmaș). Dușmănie, dezbinare, rivalitate; era mare vrajbă între eĭ. – În Munt. vest și vrajmă (Isp. 2, 66). substantiv femininvrajbă

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĭda. substantiv femininvrajbă

a semăna vrajbă / zâzanie expr. a învrăjbi. substantiv femininasemănavrajbă