voinicie definitie

voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile substantiv femininvoinicie

voĭnicíe f. (d. voĭnic). Vitejie. Faptă de voĭnic. Tărie, forță fizică. substantiv femininvoĭnicie

voinicie f. 1. bravură; 2. forță, vigoare. substantiv femininvoinicie

VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. substantiv femininvoinicie