voinic definitie

voiníc (-cI), s. m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină. adjectivvoinic

voiníc adj. m., s. m., pl. voiníci; adj. f., s. f. voinícă, pl. voiníce adjectivvoinic

voĭníc m. (vsl. [bg. sîrb.] voĭnikŭ, soldat, d. voĭ, armată. V. voĭevod). Vechĭ. Soldat pedestru, deosebit de viteaz, care era călare (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 196). Azĭ. Adj. Viteaz. Zdravăn, robust: om voĭnic, femeĭe voĭnică. adjectivvoĭnic

boarze f. pl. Tr. plantă numită în Muntenia chica-voinicului. [Dela borz, din cauza învelișului ei păros]. adjectivboarze

voinic a. și m. 1. viteaz: Păunașul codrilor, voinicu voinicilor POP.; 2. tare, robust. [Vechiu-rom. voinic, oștean („ce voinic va ieși la răsboiu și se va lovi cu alt voinic și-l va birui...”, Pravila dela Govora) = slav. VOĬNIKŬ, soldat (evoluțiune de sens analoagă sinonimelor deliu și levent)]. adjectivvoinic

VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. adjectivvoinic

Prấslea-cel-Voiníc s. propriu m., g.-d. lui Prâslea-cel-Voinic adjectivprâslea

indrușaím m. (turc. ' ytri-Šahi, d. ar. ' ytyr, esență, și pers. Šahi, regal). O plantă leguminoasă papilionacee agățătoare originară din India și cultivată și la noĭ din cauza florilor eĭ frumoase și parfumate, numită și sîngele voĭniculuĭ (lathyrus odorátus). Munt. Mușcat. – Și indrișain și endrișaim. adjectivindrușaim

rostopáscă f., pl. ște (rut. rostopast). O plantă erbacee papaveracee numită și crucea voĭniculuĭ și negelariță (chelidonium majus). – Și răst- și lost- (Mold.). adjectivrostopască

chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului adjectivchicavoinicului

crúcea-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. crúcii-voinícului adjectivcrucea-voinicului

!sấngele-voinícului (plantă) s. m. art. adjectivsângele-voinicului