voi definitie
v-, -v- v. voi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume v
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat, etic. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
te pron. V. tu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume te
-tu v. tău articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
2) -tu pron posesiv. V. tăŭ 1. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
vi, V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume vi
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ [!] vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ți
2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume vă
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tu
vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume voi
î́țĭ, V. ți. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îțĭ
1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume voĭ
voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume voi
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tău
ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ ? Țîĭa ! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ție
voi1 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume voi
PER TU adv. (In expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume per
na-ți interj. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume nați
téne pron. V. tine. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tene
tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tine
vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume voŭă
per tu prep. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume pertu
să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume sămoritu
știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume știituce
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. substantiv feminin voie
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile substantiv feminin voie
vóĭe f., pl. voĭ (vsl. bg. volĭa, voĭe. V. ne-voĭe). Voință: greșeală cu voĭe saŭ fără voĭe. Dorință, plăcere, plac: ĭ-am împlinit voĭa, ĭ-am intrat în voĭe, ĭ-am făcut pe voĭe. Libertate (vechĭ). Permisiune: a cere, a da voĭe. Voĭe bună, bună dispozițiune: ĭ-a urat noroc și voĭe bună. De voĭe, voluntar, nesilit: pas de voĭe, serviciŭ de voĭe, a pleca de voĭe (saŭ de bună voĭe. Cp. cu it. di buona voglia !). De voĭe, de nevoĭe, vrînd, nevrînd, guĭ, neguĭ. În voĭe, în libertate, la largu tăŭ, buĭecind: la munte vulturiĭ trăĭesc în voĭe, acolo cresc în voĭe braziĭ. În voĭa cea bună, în plină libertate și fericire: a trăi în voĭa cea bună. substantiv feminin voĭe
vóie (-i), s. f. – 1. Vrere, voință. – 2. Liber-arbitru, bun plac. – 3. (Înv.) Favoare, trecere. – 4. Dispoziție, umor, chef. – 5. Licență, permis, autorizație. – 6. Libertate. Sl. (sb., slov., pol., rus.) volja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin), cf. v(r)oi, vrea și voios. – Der. învoi, vb. (a permite, a da autorizație; a acorda, a concede; a consimți, a admite, a accepta; a cădea de acord, a se înțelege; a da satisfacție; refl., a se obliga, a se angaja; refl., a se potrivi, a se asorta, a se simți bine); învoială, s. f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie); învoitor, s. m. (lucrător în acord); volnic, adj. (liber, independent, autonom), înv.; volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lăsa liber; a dezrobi), cf. pol. wolnić „a dezrobi”; volnicie, s. f. (libertate, dezrobire; licență, autorizație, permis), înv.; nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit). Cf. nevoie. substantiv feminin voie
voie f. 1. voință: cu voie, fără voie; 2. dorință, plăcere: îi împlinește orice voie; 3. permisiune: a da voie, a cere voie; 4. dispozițiune: voie bună, voie rea. [Slav. VOLIA, voință]. substantiv feminin voie
*vóie búnă s. f. + adj. substantiv feminin voiebună
voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. substantiv neutru voì
VOI3, voiuri, s. n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec. substantiv neutru voi
VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (în dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos. substantiv neutru voi
voáĭe (să voaĭe), să vrea. V. voĭ 2. substantiv neutru voaĭe
2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verb oĭ
2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verb om
1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verb or
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verb aș
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. verb va
veĭ, V. voĭ 1. verb veĭ
vor, V. voĭ 21. verb vor
2) vom, V. voĭ 2. verb vom
2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verb voĭ
voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verb voì
vețĭ, V. voĭ 1. verb vețĭ
vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verb vreà
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă verb tranzitiv voi
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. verb tranzitiv voi
voáĭe (să voaĭe), să vrea. V. voĭ 2. verb tranzitiv voaĭe
voĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. vsl. volĭon, voĭesc, voliti, a voi). Vreaŭ (în limba scrisă). V. refl. L. V. Mă învoĭesc. verb tranzitiv voĭesc
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului voi
| voi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | voi | voind |
| plural | voiește | voiești | |
| genitiv-dativ | singular | voire | voiesc |
| plural | voit | voiește | |
| voi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) voi | voire | voit | voind | singular | plural | ||
| voind | voiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | voiesc | (să) voiesc | voiam | voii | voisem | |
| a II-a (tu) | voiești | (să) voiești | voiai | voiși | voiseși | ||
| a III-a (el, ea) | voiește | (să) voiai | voia | voi | voise | ||
| plural | I (noi) | voim | (să) voim | voiam | voirăm | voiserăm | |
| a II-a (voi) | voiți | (să) voiți | voiați | voirăți | voiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | voiesc | (să) voiască | voiau | voiră | voiseră | ||