vlăstar definitie

vlăstar m. 1. primul colț sau germen ce dau semințele plantelor; 2. ramură nouă sau frunză ieșită din rădăcina cea veche; 3. ramură tânără altoită pe altă plantă; 4. fig. progenitură. [Gr. mod. VLASTÁRI, mlădiță]. substantiv masculinvlăstar

vlăstár (-re), s. n. – Mlădiță, puiet. – Var. lăstar. Mr., megl. vlăstar. Mgr. βλαστάριον, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, var. din bg., sb. lastar (Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 88), cf. alb. vljastar, tc. lastaria.Der. (v)lăstăret, s. n. (crîng, lăstăriș); (v)lăstări, vb. (a da lăstari); vlăstăriș, s. n. (mulțime de lăstari). substantiv neutruvlăstar

vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ. substantiv neutruvlăstar

vlăstar m. 1. primul colț sau germen ce dau semințele plantelor; 2. ramură nouă sau frunză ieșită din rădăcina cea veche; 3. ramură tânără altoită pe altă plantă; 4. fig. progenitură. [Gr. mod. VLASTÁRI, mlădiță]. substantiv neutruvlăstar

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Urmaș, descendent (al unei familii). [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári. substantiv neutruvlăstar

vlăstár s. n., pl. vlăstáre temporarvlăstar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluivlăstar

vlăstar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vlăstar vlăstarul
plural vlăstare vlăstarele
genitiv-dativ singular vlăstar vlăstarului
plural vlăstare vlăstarelor
vlăstar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vlăstar vlăstarul
plural vlăstare vlăstarele
genitiv-dativ singular vlăstar vlăstarului
plural vlăstare vlăstarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z