Alege sensul dorit: viu -adjectiv viu -substantiv neutru viu -temporar

viu definitie

credit rapid online ifn

!viu1 adj. m., pl. vii, art. víii (vi-ii); f. víe, pl. vii adjectivviu

1) viŭ, víe adj., pl. m. și f. viĭ (lat. vivus, rudă cu vsl. živŭ, viŭ [V. jivină]; pv. cat. viu, it. sp. pg. vivo, fr. vif. V. vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort. Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ. A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ. De viŭ, din vĭață, trăind încă: a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit: povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie: viiĭ și morțiiĭ. Adv. A călca viŭ. adjectivviŭ

credit rapid online ifn

viu a. 1. care e în vieață, care trăiește; 2. fig. însuflețit, fidel: portret viu, povestire vie; limbă vie, care se vorbește încă. [Lat. VIVUS]. ║ m. cel ce se află în vieață: viii și morții. adjectivviu

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (în concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus. adjectivviu

víu (-íe), adj.1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșuroș(e)ață, negrunegreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat. adjectivviu

viu2 s. n. adjectivviu

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ [!], d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe [!] dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările [!] luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm. adjectivmercur

!argínt-víu (mercur) (pop.) s. n., art. argíntul-víu (dar: argintul acesta viu) adjectivargintviu

argint-viu n. 1. substanță metalică argintie și de o mare vioiciune în mișcare, servă la facerea barometrelor și termometrelor și joacă un mare rol în superstițiunile populare (darea de argint viu); 2. fig. sglobiu, prea vioiu. adjectivargintviu

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii. adjectivajupuideviu

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină. adjectivatăiaîncarnevie

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar. adjectivalmâncaviermiideviu

víu (-íe), adj.1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșuroș(e)ață, negrunegreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat. substantiv neutruviu

!viu1 adj. m., pl. vii, art. víii (vi-ii); f. víe, pl. vii substantiv neutruviu

viu2 s. n. substantiv neutruviu

VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (în concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus. substantiv neutruviu

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii. substantiv neutruajupuideviu

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină. substantiv neutruatăiaîncarnevie

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar. substantiv neutrualmâncaviermiideviu

1) viŭ, víe adj., pl. m. și f. viĭ (lat. vivus, rudă cu vsl. živŭ, viŭ [V. jivină]; pv. cat. viu, it. sp. pg. vivo, fr. vif. V. vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort. Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ. A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ. De viŭ, din vĭață, trăind încă: a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit: povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie: viiĭ și morțiiĭ. Adv. A călca viŭ. temporarviŭ

3) im v. intr. la pers. I pl. (lat. îmus). Vechĭ. (Ps. Șch., presupunînd că nu e greșală [!] de scris îld. venim). Venim, mergem. verbim

a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară. verbafi

2) vin și viŭ, venit, a veni v. intr. (lat. vĕnire, it. venire, pv. fr. cat. sp. venir, pg. vir.Vin și viŭ, viĭ, vine, venim, venițĭ, vin; să vin și să viŭ, să viĭ, să vie și vină; viind și venind. Întocmaĭ ca pun, puĭ și țin, țiŭ. – V. con-, de-, pre-, pro- și re-vin și inventez). Mă transport, mă duc acolo unde e cel ce vorbește orĭ îĭ vorbesc eŭ saŭ acolo unde e lucru saŭ persoana despre care se vorbește: a venit acasă, îl aștept să vie, va veni și el acolo, va veni la ospăț. Sosesc: poșta, trenu a sosit. Supravin, apuc: ĭ-a venit leșin de rîs. Ajung, mă rîdic [!]: apa-ĭ venea pînă la gît. Mă deriv: Român vine din (saŭ de la) latinu Romanus. Mă aflu, sînt, îs situat, am locu: nu știŭ unde vine acel sat, știŭ cum vin bucățile la mașina asta. A veni după, a urma: eŭ vin după tine. A-țĭ veni bine, 1. a te bucura: nu ĭ-a venit bine cînd l-am mustrat, 2. a ți se potrivi, a te prinde, a-țĭ sta bine: haĭna îĭ vine bine. A-țĭ veni răŭ, 1. a ți se face răŭ, a te îmbolnăvi, 2. a nu ți se potrivi: haĭna îĭ vine răŭ. Bine aĭ venit, fiĭ bun venit, expresiune pin [!] care-ĭ arățĭ cuĭva că te bucurĭ de venirea luĭ. verbvin

VENI- v. venă. verbveni

vení (vin, -ít), vb.1. A merge către, a se apropia de. – 2. A sosi. – 3. A se prezenta, a face o vizită. – 4. A se învoi, a cădea la învoială. – 5. A așeza, a potrivi. – 6. A se afla, a fi situat. – 7. A purcede, a proveni. – 8. A se umfla, a crește apa unui rîu. – 9. A se potrivi. – 10. A izvorî, a emana. – 11. A trece, a se transmite. – 12. A interesa, a privi. – 13. A se produce, a se face. – 14. A se deștepta, a se manifesta. – 15. A avea dispoziție, a avea chef. – 16. A se petrece, a se întîmpina. – 17. A surveni, a ataca. – 18. A ieși. – 19. (Popular, cu după) A accepta o tînără în căsătorie. – Mr. vin, vińu, vinit, vinire, megl. vin(iri), istr. viru. Lat. venῑre (Pușcariu 1887; REW 9200), cf. vegl. vener, it. venire, prov., fr., sp. venir, cat. vindre, port. vir.Der. venire, s. f. (venită; sosită); venit, s. n. (venire; sosire; cîștig, rentă); venitură, s. f. (aluviune; venetic); viitor, adj. (care vine; s. n., timpul care urmează prezentului), var. înv. viitoriu, format pornind de la subj. să viu, să vie, ca puitorpune; viitorime, s. f. (posteritate); viitorie, s. f. (înv., viitor); viitură, s. f. (venire; umflare, creștere apei). – Din rom. provine rut. wenit „rentă” (Miklosich, Wander., 20). Der. neol. conveni, vb., v. mai sus; contraveni, vb.; contravenți(un)e, s. f.; deveni, vb.; interveni, vb.; intervenți(un)e, s. f.; preveni, vb.; preveniență, s. f. (atenție); prevenit, s. m. (acuzat); prevenitor, adj. (atent); preventiv, adj.; prevențiune, s. f. (închisoare preventivă); proveni, vb.; proveniență, s. f.; supraveni, vb.; reveni, vb. verbveni

vino´ncoace n. fără pl. Fam. Acțiune, grație, lipicĭ, farmec. verbvino

VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc.Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul), ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja; a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat, ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit), ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.) ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. verbveni

víno-ncoáce/vino-ncoá (pop., fam., în expr.) s. n. verbvino

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno verbveni

venì v. 1. a se mișca dela un loc spre cel ce vorbește sau cu care se vorbește: aștept să vie; 2. a sosi, a veni pe neașteptate: a venit aseară, îi vine leșin; 3. a se ridica, a ajunge: apa vine până aici; 4. a deriva: această vorbă vine din grecește; 5. fig. a trece prin minte: ce îi vine lui, îi vine să se ducă; 6. a fi afectat: îi vine fiori, îi vine greu; 7. a se potrivi: pălăria îi vine bine, nu-i vine la socoteală. [Lat. VENIRE]. verbvenì

a-i veni (cuiva) amocul expr. a avea o ieșire nervoasă. verbaiveni

a-i veni expr. 1. (eufem.d. femei) a se afla la începutul perioadei de menstruație. 2. (d. bărbați) a ejacula. verbaiveni

a-i veni (cuiva) apa la moară expr. a se supăra, a se enerva. verbaiveni

a-i veni (cuiva) jitia expr. a i se face greață, a se scârbi (de ceva / de cineva). verbaiveni

e pe vine expr. (glum.) vine imediat!; trebuia să apară din clipă-n clipă! verbepevine

vino-ncoa’ expr. atractivitate, calitatea cuiva de a se face plăcut / dorit. verbvinoncoa

a veni mare expr. a impresiona. verbavenimare

a-i veni acru (de ceva) expr. a-i fi silă / greață / scârbă (de ceva); a i se face greață (de ceva). verbaiveniacru

a veni de hac (cuiva) expr. 1. a învinge (pe cineva), a face inofensiv (pe cineva). 2. a omorî (pe cineva). verbavenidehac

vine lumina expr. (pop.) este ziua de plată a facturii la energia electrică. verbvinelumina

vine trenul! expr. (intl.) vine razia! verbvinetrenul

du-te-víno s. n. verbdu-te-vino

a-i veni dracii expr. a se înfuria. verbaivenidracii

a veni cu ornic expr. (prst.) a ajunge rapid la orgasm. verbavenicuornic

beli-mi-ai venit! expr. (vulg., glum.) bine ai venit! verbbelimiaivenit

a veni lăstărel expr. (prst.d. un tânăr neinițiat) a reuși primul act sexual. verbavenilăstărel

a-i veni ca turnat expr. (d. îmbrăcăminte) a-i sta foarte bine; a se potrivi foarte bine. verbaivenicaturnat

a-i veni pe chelie expr. a-și exprima brusc o dorință ciudată. verbaivenipechelie

a veni pe schiuri expr. (stud.) a mitui; a încerca să mituiască. verbavenipeschiuri

a avea pe vino-ncoa’ expr. a fi frumos / atrăgător verbaaveapevinoncoa

a veni cu lugu-lugu expr. (intl.) a face promisiuni false, a minți. verbaveniculugulugu

așa mai vii de acasă expr. acum ești rezonabil / credibil verbașamaiviideacasă

a-i veni mintea la cap expr. 1. a-și schimba în bine comportamentul, a se cuminți. 2. a începe să judece în mod direct / just lucrurile; a deveni înțelept. verbaivenimintealacap

a-i veni cu taxă inversă expr. a avea senzație de vomă; a vomita. verbaivenicutaxăinversă

a veni cu pluta pe conductă expr. a fi prost / nerod / nătâng. verbavenicuplutapeconductă

a veni la spartul târgului expr. a sosi undeva după încheierea unui eveniment; a sosi prea tîrziu. verbavenilaspartultârgului

a veni cu pluta pe Bistrița expr. 1. a proveni din mediul rural. 2. a avea naivitatea omului simplu de la țară; a fi credul. verbavenicuplutapebistrița

cine a băut apă de la boierul ăsta mai vine și mai bea prov. (deț.) cine a fost o dată la pușcărie va reveni acolo. verbcineabăutapădelaboierulăstamaivineșimaibea

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiviu

viu  adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular viu
plural viule
genitiv-dativ singular
plural viilor
viu  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular viu viul vie via
plural vii viii vii viile
genitiv-dativ singular viu viului vii viei
plural vii viilor vii viilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z