vioară definitie

vioáră (-re), s. f. – Violetă (Viola odorata). – Mr., megl. vioară. Lat. vĭǒla (Pușcariu 1902; REW 9149), cf. it., prov., cat., sp., port. viola, fr. viole.Der. viorea, s. f. (toporaș, Viola hiria); vioriu, adj. (violet); viorint, adj. (violet), în Trans., format ca florint de la flor. Este dubletul lui violetă, s. f., din fr. violette, cf. ngr. βιολέτα. substantiv femininvioară

!vioáră1 (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre substantiv femininvioară

vioáră2 (plantă) (reg.) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. vioárei; pl. vioáre substantiv femininvioară

vioáră3 (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. vió­rii; pl. vióri substantiv femininvioară

2) vioáră f., pl. e (lat. viola, it. pv. cat. sp. pg. vióla, fr. viole). Trans. Micșunea. V. viorea. substantiv femininvioară

vioară f. Tr, V. viorea. [Lat. VIOLA]. substantiv femininvioară

vioară f. în locuțiunea apa limpede că vioara (ISP.), curată ca cristalul. [Origină necunoscută]. substantiv femininvioară

VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola. substantiv femininvioară

!vioáră-róșie (plantă) (vi-oa-, -și-e) s. f., g.-d. art. vioarei-róșii; pl. vioare-róșii substantiv femininvioară

VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus). substantiv femininvioară

1) vioáră f., pl. orĭ, rar oare (dim. d. viŭ saŭ lat. *vívula, adică „vioaĭe, care te învie, te înviorează cînd o beĭ saŭ o auzĭ”; it. sp. pg. viola, pv. viula, vfr. [d. *vivelle] vielle. V. înviorez). Munt. ș. a. Apă limpede ca vioara, apă foarte limpede și rece, care te înviorează cînd o beĭ. Scripcă, un instrument muzical cu patru coarde care se ține în mîna stîngă și din care se cîntă făcînd să scîrțîĭe coardele cu arcușu. V. violă și violoncel. substantiv femininvioară

vioáră (-óri), s. f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu viorviu.Der. violonist, s. m. (violonist); viorar, s. m. (rar, violonist). substantiv femininvioară

vioară f. instrument de muzică; compus dintr’o cutie sonoră pe care sunt întinse 4 coarde ce se pun în vibrațiune cu ajutorul unui arcuș (= it. viola). substantiv femininvioară

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola. substantiv femininvioară

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluivioară

vioară   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vioa vioara
plural viori vioarele
genitiv-dativ singular vioare viorii
plural viori viorilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z