vigoare definitie

VIGOÁRE s.f. Forță fizică; energie. ◊ (Despre legi) În vigoare = valabil într-un anumit timp. [Gen. -orii. / < fr. vigueur, lat. vigor]. substantiv femininvigoare

vigoáre s. f. – Forță, putere. Lat. vigorem (sec. XIX). – Der. viguros, adj., din fr. vigoureux. substantiv femininvigoare

VIGOÁRE s. f. forță fizică, putere; energie. ♦ (despre legi) în ~ = valabil într-un anumit timp. (< fr. vigueur, lat. vigor) substantiv femininvigoare

vigoáre s. f., g.-d. art. vigórii substantiv femininvigoare

*vigoáre f. (lat. vigor). Forță, putere, vioicĭune: vigoarea tinerețeĭ, (fig.) a imaginațiuniĭ, a stiluluĭ. Energie, tărie: a lucra cu vigoare. Tărie, valoare: vigoarea legilor. A fi în vigoare, a fi robust, (fig.) a avea forța de a face să fiĭ ascultat: legea care era în vigoare atuncĭ. substantiv femininvigoare

vigoare f. 1. puterea de a lucra: a fi în vigoare, se zice de legile sau datinile cari își conservă întreaga lor autoritate; 2. forță fizică (a unei ființe însuflețite, a unei plante); 3. fig. energie: vigoare de stil. substantiv femininvigoare

VIGOÁRE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (în loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris. substantiv femininvigoare

A-ȘI PIERDE VIGOAREA a nu-l mai ține balamalele (pe cineva), a nu-l ține cureaua, a se zaharisi. substantiv femininașipierdevigoarea