vig definitie

vig (-guri), s. n. – Val de țesătură rulată. – Var. Mold. gig. Mag. vég (Tiktin; Gáldi, Dict., 169). În Trans. și Olt. substantiv neutruvig

vig (pop.) s. n., pl. víguri substantiv neutruvig

vig n., pl. urĭ (ung. vég). Trans. Mold. Val (vălătuc, trîmbă) de postav: stofele se desfăceaŭ în bucățĭ saŭ „vigurĭ”; numele de „vig” ține pînă pe la 1650 măcar (Ĭorga, Negoț. 230). – În nord, pop. gig: la Humuleștĭ se fac multe gigurĭ de sumane (Cr.). V. chermea. substantiv neutruvig

gig n. Mold. val de pânză sau suman (de 70-100 metri): se fac multe giguri de sumani CR. [Tr. vig = ung. VÉG]. substantiv neutrugig

vig n. Tr. val de pânză. [V. gig]. substantiv neutruvig

VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.) – Din magh. veg. substantiv neutruvig