victorie definitie

VICTÓRIE s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria]. substantiv femininvictorie

VICTÓRIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat. victoria) substantiv femininvictorie

victórie (-ii), s. f. – 1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux. substantiv femininvictorie

victorie s. f., sg. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă. substantiv femininvictorie

victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). – Et. nec. substantiv femininvictorie

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-) substantiv femininvictorie

*victórie f. (lat. victoria, fr. victoire). Biruință, izbîndă: a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ). Mold. Tulpan scrobit (în Munt. tulpan topit). Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile. substantiv femininvictorie

victorie f. 1. învingerea inamicului; 2. izbândă asupra altora sau peste sine însuș; 3. Mit. victoria divinizată; 4. statua Victoriei. substantiv femininvictorie

VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria. substantiv femininvictorie