viclenie definitie

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile substantiv femininviclenie

vicleníe f. (d. viclean). Perfidie. Faptă de om viclean. – Vechĭ hitl-. substantiv femininviclenie

viclenie f. 1. trădare, perfidie: le pornește sufletul la viclenii și la răutăți OD.; 2. șiretlic. substantiv femininviclenie

VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Doi. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie. substantiv femininviclenie