vicia definitie

VICIÁ vb. I. tr. 1. A strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. ♦ (Fig.) A corupe, a deprava. 2. (Jur.) A face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. vicier, cf. lat. vitiare]. verb tranzitivvicia

VICIÁ vb. I. tr. 1. a strica aerul, a-l face impropriu pentru respirație. 2. (jur.) a face ca un act să fie defectuos, nevalabil, nul. II. tr., refl. (fig.) a (se) corupe. (< fr. vicier) verb tranzitivvicia

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind) verb tranzitivvicia

VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier. verb tranzitivvicia

*viciéz, V. vițiez. verb tranzitivviciez

*vițiéz v. tr. (lat. vitiare, fr. vicier). Stric: aer vițiat. Jur. Fac nul, defectuos: cea maĭ mică omisiune poate viția un act. – Și viciez. verb tranzitivvițiez