VIBRÁȚIE s.f. 1. (Fiz.) Mișcare periodică a unui corp față de o poziție de echilibru; oscilație. ♦ Sunet prelung care ia naștere la lovirea puternică a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emoție puternică. [Gen. -iei, var. vibrațiune s.f. / cf. fr. vibration, lat. vibratio]. substantiv femininvibrație
VIBRÁȚIE s. f. 1. (fiz.) mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. 2. (fig.) emoție puternică. (< fr. vibration, lat. vibratio) substantiv femininvibrație
vibrație, vibrații s. f. (tox.) stare resimțită de toxicomanul aflat sub influența drogurilor și comunicată celor din jur. substantiv femininvibrație
vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-) substantiv femininvibrație
VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă; oscilație. 2. Vibrare (2). 3. Fig. Emoție puternică, înfiorare, freamăt. [Var.: vibrațiúne s. f.] – Din fr. vibration, lat. vibratio, -onis. substantiv femininvibrație
vibrați(un)e f. mișcare repede, continuă și alternativă, un fel de tremurătură: vibrațiunea unei coarde de vioară. substantiv femininvibrațiune
*vibrațiúne f. (lat. vibrátio, -ónis). Tremurătura uneĭ coarde întinse cînd o atingĭ cu arcușu orĭ o loveștĭ orĭ a uneĭ lame elastice care are un capăt fixat orĭ a unuĭ clopot cînd e lovit. – Și -áție (rus. vibráciĭa). substantiv femininvibrațiune
vibrație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vibrație | vibrația |
plural | vibrații | vibrațiile | |
genitiv-dativ | singular | vibrații | vibrației |
plural | vibrații | vibrațiilor |