vițel definitie

focă f. animal amfibiu în mările Nordului, numit și vițel de mare (= fr. phoque). substantiv masculin focă

vițél (-éi), s. m. – Puiul vacii, pînă la cca. un an. – Mr. vițăl, megl. vițǫl, istr. vițelu. Lat. vĭtellus (Pușcariu 1973; REW 9385), cf. it. vitello, prov. vedel, cat., arag. bedell. – Der. vițea, s. f. (vacă tînără, pînă la un an), mr. vițeao, istr. vițe; vițelar (var. vițălariu), s. m. (îngrijitor de viței; părangină, Anthoxanthum odoratum). substantiv masculin vițel

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii substantiv masculin vițel

vițél m., pl. eĭ (lat. vitĕllus, it. vitello, pv. vedel, fr. veau, cat. vedell). Boŭ tînăr, puĭ de vacă nu încă junc. Pele [!] de vițel: pantofĭ de vițel (V. teletin). Fig. Om prost: ce vițel ! Vițel de mare, focă. A înjunghea vițelu cel gras, a întinde masă mare, a face mare veselie (pin aluz. la parabola Fiuluĭ perdut [!]). A adora vițelu de aur, a te închina bogățiiĭ și maĭ ales banilor (pin aluz. la idolu pe care l-aŭ adorat Jidaniĭ la poalele munteluĭ Sinaĭ). Ca vițelu la poarta noŭă, V. poartă. substantiv masculin vițel

vițel m. 1. puiu de vacă care suge încă; 2. carnea sa: a mânca vițel; 3. pielea sa: pantofi de vițel; 4. fig. vițel de aur, cultul bogățiilor. [Lat. VITELLUS]. substantiv masculin vițel

VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus. substantiv masculin vițel

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune. substantiv masculin aseuitacacurcalacrăci