vesel definitie

vésel (-lă), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. înveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție; înv., petrecere veselă), din sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant). adjectiv vesel

vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele adjectiv vesel

vésel, -ă adj. (vsl. bg. vesel). Nu trist, bucuros, bine dispus: era vesel cînd a auzit c´a cîștigat la loterie. Adv. Cu veselie. adjectiv vesel

vesel a. bine dispus. [Slav. VESELŬ, voios]. adjectiv vesel

VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. adjectiv vesel