vers definitie

VERS s.n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte așezate potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie. 2. Poezie; stih. [< lat. versus, cf. it. verso, fr. vers]. substantiv neutruvers

VERS s. n. ansamblu de cuvinte dispuse potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie. ◊ (p. ext.; pl.) poezie. (< fr. vers, lat. versus) substantiv neutruvers

vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri substantiv neutruvers

1) vers, V. vĭers. substantiv neutruvers

2) *vers n., pl. urĭ (lat. versus, d. vertere, a întoarce, a învîrti. V. vĭers, vărs). Șir, (rînd) de poezie (odinioară stih). Versurĭ albe, versurĭ fără rimă, și decĭ fără păreche [!]. – La vechiĭ Romanĭ și Grecĭ, versurile eraŭ metrice, adică după cantitatea lungă orĭ scurtă a silabelor. La popoarele de azĭ, versurile-s ritmice (adică se consideră accentu și număru silabelor) și rimate, ĭar la Francejĭ nu se consideră decît număru silabelor și rima. substantiv neutruvers

vers n. șir de vorbe măsurate și cadențate după regule fixe și determinate: versuri libere, de diferite măsuri; versuri albe, nerimate. V. viers. substantiv neutruvers

VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. substantiv neutruvers

vĭers (vest) și vers (est) n., pl. urĭ (lat. vĕrsus, vers, rînd, cîntec de privighetoare, d. vértere, versum, a întoarce; it. pg. verso, pv. fr. vers, sp. vierso. V. vers 2). Poet. Melodie, cîntec: pasăre cu dulce vĭers. Fam. Iron. Glas: să nu-ĭ maĭ aud vĭersu ! substantiv neutruvĭers