verigă f. inel. [Slav. VERIGA, lanț]. substantiv feminin verig
verígă (-gi), s. f. – 1. Inel. – 2. Cerc. – Mr. vărigă, megl. virigă. Sl. veriga (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453; Conev 58), cf. bg., sb., slov., rus. veriga. – Der. verigar, s. m. (arbust, Rhamnus cathartica); verigaș, s. m. (înv., codoș, intrigant); verigașe, s. f. (înv., codoașă); verigășie, s. f. (codoșlîc); verigășos, adj. (de codoș); verigat, adj. (prins în verigi, strîns; se zice și despre oile cu cercuri albe pe picioare); verigel, s. m. (o plantă parazită, Orobanche caryophyllacea); verighetă, s. f. (inel de nuntă). substantiv feminin verigă
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi substantiv feminin verigă
verígă f., pl. ĭ (vsl. veriga, lanț; sîrb. bg. „lanț”, la pl. „cătușĭ”. Cp. cu gheară). Inel de lanț. Veriguță de logodnă. Halcă, inel gros atîrnat (de ex., la o luntre). Pl. Marĭ halcale atîrnate de frînghiĭ ca să te apucĭ cu mînile [!] de ele la gimnastică. V. belcĭug. substantiv feminin verigă
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (în sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. substantiv feminin verigă
verigă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | verigă | veriga |
plural | verigi | verigile | |
genitiv-dativ | singular | verigi | verigii |
plural | verigi | verigilor |