vre, particulă, exprimă ceva nedeterminat sau o aproximațiune numerică ori temporală; vr’o dată, vr’o sută, vreun. [Și veri (macedo-rom. văr) = lat. VEL(IS)]. invariabilvre
2) verĭ- (let. velis, aĭ vrea, d. volo, velle, a vrea. V. vre-, oare și orĭ), particulă indefinită (azĭ inuz.) îld. orĭ-: verĭ-cine, verĭ-ce, verĭ-cum ș. a. Verĭ-neverĭ, vrînd-nevrînd, cu orĭ-ce preț: verĭ-neverĭ să prade țara (Cost. 1, 288). V. guĭ-neguĭ. invariabilverĭ
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri substantiv femininvară
váră (véri), s. f. – Anotimpul cel mai călduros al anului. – Mr. veară, megl. vęră, istr. vęrę. Lat. vēra, pl. de la vēr, tratat ca în primavera (Pușcariu 1875; REW 9213), cf. alb. verë (Philippide, II, 657). – Der. văra, vb. (a-și petrece vara; a pășuna vitele în timpul verii); vărat, s. n. (perioadă de vară; timpul în care pasc vitele vara); văratec (var. văratic), adj. (se zice mai ales despre fructele timpurii; locul unde pasc vitele vara; taxa pe pășuni); învăra, vb. refl. (a veni vara). – Cf. primăvară. substantiv femininvară
1) váră f., pl. verĭ (lat. ver, primăvară, pl. vera, care a fost considerat ca fem. sing. ca și´n primăvară. Mrom. veară). Anotimpu dintre primăvară și toamnă, cel maĭ călduros (22 Ĭuniŭ – 22 Septembre). Adv. În timpu veriĭ: vara e cald, vara am stat la munte. substantiv femininvară
vară f. anotimp coprins între primă-vară și toamnă, începe la 22 Iunie și se sfârșește la 22 Septemvrie. [Macedo-rom. veară = lat. VERA, pl. primăvară]. substantiv femininvară
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”). substantiv femininvară
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră substantiv femininpierde
pierdevară m. cel ce-și pierde timpul cu nimicuri. substantiv femininpierdevară
văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere ! V. verișor și veric. substantiv masculinvăr
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. substantiv masculinvăr
văr (véri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare. – Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă. substantiv masculinvăr
văr s. m., voc. vére; pl. veri substantiv masculinvăr
văr m. copilul fratelui sau al surorii: văr primar. [Lat. (CONSOBRINUS) VEROS, lit. (văr) adevărat = văr bun]. substantiv masculinvăr
verișór, -oáră s. (dim. d. văr. D. rom. vine ung. vérsár și vésár). Vest. Văr. – În est, ob. văr. substantiv masculinverișor