VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Înv.) Virgin; neprihănit. – Din vergură. adjectivvergur
vergur a. fig. neatins: 1. nelucrat: pământ vergur; 2. netăiat: pădure vergură. [Tras din vergură]. adjectivvergur
| vergur adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | vergur | vergurul | vergură | vergura |
| plural | verguri | vergurii | vergure | vergurele | |
| genitiv-dativ | singular | vergur | vergurului | vergure | vergurei |
| plural | verguri | vergurilor | vergure | vergurelor | |