VERGUÍ, verguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A colinda. – Din vergi (pl. lui vargă). verbvergui
vergui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)vergui | verguire | verguit | verguind | singular | plural | ||
verguind | verguiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | verguiesc | (să)verguiesc | verguiam | verguii | verguisem | |
a II-a (tu) | verguiești | (să)verguiești | verguiai | verguiși | verguiseși | ||
a III-a (el, ea) | verguiește | (să)verguiai | verguia | vergui | verguise | ||
plural | I (noi) | verguim | (să)verguim | verguiam | verguirăm | verguiserăm | |
a II-a (voi) | verguiți | (să)verguiți | verguiați | verguirăți | verguiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | verguiesc | (să)verguiască | verguiau | verguiră | verguiseră |