verdeață definitie

verdeață, verdețuri s. f. dolar. substantiv feminin verdeață

verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri substantiv feminin verdeață

verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea [!] verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură [!] de verdețurĭ). substantiv feminin verdeață

verdeață f. 1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor: verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși: se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc. substantiv feminin verdeață

VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. substantiv feminin verdeață

!verdeáța-zídurilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. verdeții-zídurilor substantiv feminin verdeața