VENTILÁ vb. I. tr. 1. A face ventilație. 2. (Fig.) A pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.) [< fr. ventiler, cf. lat. ventilare]. adjectiv ventila
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. verb tranzitiv ventil
VENTILÁ vb. I. tr. 1. A face ventilație. 2. (Fig.) A pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.) [< fr. ventiler, cf. lat. ventilare]. verb tranzitiv ventila
VENTILÁ vb. tr. 1. a face ventilație. 2. (fig.) a pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.). (< fr. ventiler, lat. ventilare) verb tranzitiv ventila
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză verb tranzitiv ventila
ventilà v. a împrospăta aerul cu ajutorul ventilatoarelor. verb tranzitiv ventilà
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. verb tranzitiv ventila
*ventiléz v. tr. (lat. véntilo, -áre, a vîntura. V. vîntur). Aerez, primenesc aeru: a ventila o mină. Fig. Agit, discut (în ainte [!] de a pune în deliberare): a ventila o ideĭe, o chestiune. verb tranzitiv ventilez
ventilat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ventilat | ventilatul | ventilată | ventilata |
plural | ventilați | ventilații | ventilate | ventilatele | |
genitiv-dativ | singular | ventilat | ventilatului | ventilate | ventilatei |
plural | ventilați | ventilaților | ventilate | ventilatelor |