ventila definitie

VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. verb tranzitivventil

VENTILÁ vb. I. tr. 1. A face ventilație. 2. (Fig.) A pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.) [< fr. ventiler, cf. lat. ventilare]. verb tranzitivventila

VENTILÁ vb. tr. 1. a face ventilație. 2. (fig.) a pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.). (< fr. ventiler, lat. ventilare) verb tranzitivventila

ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză verb tranzitivventila

ventilà v. a împrospăta aerul cu ajutorul ventilatoarelor. verb tranzitivventilà

VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. verb tranzitivventila

*ventiléz v. tr. (lat. véntilo, -áre, a vîntura. V. vîntur). Aerez, primenesc aeru: a ventila o mină. Fig. Agit, discut (în ainte [!] de a pune în deliberare): a ventila o ideĭe, o chestiune. verb tranzitivventilez