veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză verb tranzitivvenina
veninát, -néz, V. înveninez. verb tranzitivveninat
înveninéz v. tr. (d. venin, ca lat. venenare, d. venenum, venin; it. velenare, pv. cat. enverinar, fr. envenimer, sp. pg. envenenar). Daŭ venin, otrăvesc, intoxic: tutunu înveninează organizmu [!]. Fig. Stric sufletu cu mincĭunĭ: demagogiĭ înveninează poporu. – Vechĭ și veninéz. verb tranzitivînveninez
veninare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | veninare | veninarea |
plural | veninări | veninările | |
genitiv-dativ | singular | veninări | veninării |
plural | veninări | veninărilor |