veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză verb tranzitivvenina
veninát, -néz, V. înveninez. verb tranzitivveninat
înveninéz v. tr. (d. venin, ca lat. venenare, d. venenum, venin; it. velenare, pv. cat. enverinar, fr. envenimer, sp. pg. envenenar). Daŭ venin, otrăvesc, intoxic: tutunu înveninează organizmu [!]. Fig. Stric sufletu cu mincĭunĭ: demagogiĭ înveninează poporu. – Vechĭ și veninéz. verb tranzitivînveninez
venina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)venina | veninare | veninat | veninând | singular | plural | ||
veninând | veninați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | veninez | (să)veninez | veninam | veninai | veninasem | |
a II-a (tu) | veninezi | (să)veninezi | veninai | veninași | veninaseși | ||
a III-a (el, ea) | veninează | (să)veninai | venina | venină | veninase | ||
plural | I (noi) | veninăm | (să)veninăm | veninam | veninarăm | veninaserăm | |
a II-a (voi) | veninați | (să)veninați | veninați | veninarăți | veninaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | veninează | (să)venineze | veninau | veninară | veninaseră |