VENERÁRE s.f. Faptul de a venera; venerație. [< venera]. substantiv femininvenerare
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. substantiv femininvenerare
VENERÁ vb. I. tr. A arăta venerație față de cineva. [< fr. vénérer, it. venerare, cf. lat. venerari]. verb tranzitivvenera
VENERÁ vb. tr. a arăta venerație față de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad. (< fr. vénérer, lat. venerari) verb tranzitivvenera
Venera = Venus. verb tranzitivvenera
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză verb tranzitivvenera
venerà v. a avea venerațiune pentru cineva sau ceva. verb tranzitivvenerà
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. verb tranzitivvenera
*veneréz v. tr. (lat. véneror, -ári). Simt un adînc respect religios: a venera un binefăcător. verb tranzitivvenerez
venerare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | venerare | venerarea |
plural | venerări | venerările | |
genitiv-dativ | singular | venerări | venerării |
plural | venerări | venerărilor |