VEHICULÁ vb. I. tr. A transmite, a difuza, a face să circule. [< fr. véhiculer]. verb tranzitivvehicula
VEHICULÁ vb. tr. a transmite, a difuza, a face să circule. (< fr. véhiculer) verb tranzitivvehicula
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză verb tranzitivvehicula
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. verb tranzitivvehicula
vehicula verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)vehicula | vehiculare | vehiculat | vehiculând | singular | plural | ||
vehiculând | vehiculați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | vehiculez | (să)vehiculez | vehiculam | vehiculai | vehiculasem | |
a II-a (tu) | vehiculezi | (să)vehiculezi | vehiculai | vehiculași | vehiculaseși | ||
a III-a (el, ea) | vehiculează | (să)vehiculai | vehicula | vehiculă | vehiculase | ||
plural | I (noi) | vehiculăm | (să)vehiculăm | vehiculam | vehicularăm | vehiculaserăm | |
a II-a (voi) | vehiculați | (să)vehiculați | vehiculați | vehicularăți | vehiculaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | vehiculează | (să)vehiculeze | vehiculau | vehiculară | vehiculaseră |