vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă verbvecui
vecuì v. a trăi un timp îndelungat: națiile ce vecuiau în aceaș țară BALC. [V. veac]. verbvecuì
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. verbvecui
vecuĭésc și văcuĭésc v. intr. (d. veac). Îmĭ petrec veacu (vacu), trăĭesc: lupu văcuĭește în pădure, și bețivu în cîrcĭumă. verbvecuĭesc
vecui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)vecui | vecuire | vecuit | vecuind | singular | plural | ||
vecuind | vecuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | vecuiesc | (să)vecuiesc | vecuiam | vecuii | vecuisem | |
a II-a (tu) | vecuiești | (să)vecuiești | vecuiai | vecuiși | vecuiseși | ||
a III-a (el, ea) | vecuiește | (să)vecuiai | vecuia | vecui | vecuise | ||
plural | I (noi) | vecuim | (să)vecuim | vecuiam | vecuirăm | vecuiserăm | |
a II-a (voi) | vecuiți | (să)vecuiți | vecuiați | vecuirăți | vecuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | vecuiesc | (să)vecuiască | vecuiau | vecuiră | vecuiseră |