VÉCSEL s.n. (Rar) Poliță. [< germ. Wechsel]. substantiv neutruvecsel
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele substantiv neutruvecsel
VÉCSEL, vecsele, s. n. (înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. substantiv neutruvecsel
vecsel substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vecsel | vecselul |
plural | vecsele | vecselele | |
genitiv-dativ | singular | vecsel | vecselului |
plural | vecsele | vecselelor |