vecini definitie

șerb m. 1. cel ce nu se bucură de libertatea personală; 2. în evul-mediu (la noi până deunăzi), cel alipit pământului și care nu putea dispune nici de persoana nici de munca sa: șerbii se numiau în Muntenia rumâni, în Moldova vecini și în Ardeal iobagi. [Lat. SERVUS]. adjectivșerb

vecín (-nă), adj. – Bovin. Lat. vaccinus (Candrea). Se folosește numai în numele de plantă limbă vecină, s. f. (Scolopendrium vulgare). adjectivvecin

vecín, -ă adj. (lat. vicinus, vechĭ *vĕcĭnus, *sătean, *consătean, vecin (Nied. 82), d. vîcus, cartier, mahala, orășel, sat, fermă [cp. cu cĭofligar], rudă cu vgr. oîkos, domiciliŭ; it. vicino, pv. vezi, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, pg. vezinho. Cp. cu *pesat, păsat din pîsatum și să 2 din sî. V. dieceză, econom, paroh). Care stă, se află orĭ locuĭește alăturĭ: un incendiŭ a izbucnit la vecin, vecina asta are limbă rea. Odinioară (lat. vicinus, sătean), șerb în Moldova, numit în Țara Românească rumân (Iorga, Ist. Arm. I, 59). Adj. Învecinat, apropiat: oraș vecin, țară vecină, inima e vecină stomahuluĭ [!] (saŭ cu stomahu), cînele [!] e vecin (seamănă) cu lupu. V. megieș și podan. adjectivvecin

vecin m. 1. cel ce stă, cel ce locuește lângă altul: are vecini buni; 2. șerb, în Moldova (numit în Muntenia rumân): piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân! AL. ridică de prin sate toți vecinii cu gloata OD. [Lat. VECINUS; sensul 2 revine la «(țăran) vecin», adică pământean, lit. locuitor învecinat (sens deja familiar latinității medievale)]. ║ a. învecinat: țările vecine. adjectivvecin

vecín (-nă), adj. – 1. Apropiat, alăturat, proxim, imediat. – 2. (S. m.) În Mold., înv., supus în slujba feudalului. Mr. vițin, istr. vecin. Lat. večῑnus (Pușcariu 1869; Rew 9321), cf. vegl. vicain, it. vicino, prov. vezin, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, port. vizinho. – Der. vecină, s. f. (femeie care locuiește în apropiere); vecinătate (mr. viținătate), s. f. (proximitate, apropiere; starea de vecini dependenți de proprietarii de pămînt), posibil din lat. vῑcῑnĭtātem (Pușcariu 1870); vecini, vb. (a fi vecin; a face pe cineva servil), înv.; vecinie, s. f. (condiția de iobag supus) înv.; învecina, vb. refl. (a fi vecin); vecinaș, s. m. (înv., vecin, supus); vecinesc, adj. (de vasal, de supus). adjectivvecin

vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne adjectivvecin

VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. adjectivvecin

vecinul Costică expr. (eufem.) W.C. adjectivvecinulcostică