vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți substantiv feminin vecinătate
vecinătáte f. (lat. vicinitas, -átis, it. vicinità, sp. vecindad). Situațiunea de vecin, raportu de la vecin la vecin: trebuĭe să trăim în bună vecinătate. Locurile din prejur [!], apropiere, proximitate: o pădure era în vecinătate. Oameniĭ din prejur: vecinătate zgomotoasă. Șerbie, românie (Mold.). Mulțime de șerbĭ. substantiv feminin vecinătate
vecinătate f. 1. proximitatea unei localități, a unei persoane, a unui lucru în raport cu altul; 2. vecinii, locurile vecine; 3. od., în Moldova, serbie. [Lat. VICINITATEM]. substantiv feminin vecinătate
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. substantiv feminin vecinătate
| vecinătate | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | vecinătate | vecinătatea |
| plural | vecinătăți | vecinătățile | |
| genitiv-dativ | singular | vecinătăți | vecinătății |
| plural | vecinătăți | vecinătăților | |