vatag definitie

vătáf, vătáv (vest) și vatáv (est) m. (din vătaș, forma maĭ veche, uzitată și azĭ în Serbia, d. turc. ar. vattas, cĭoban. Din vătaș s´a făcut pl. vătașĭ, din care, după Leah-Leși [supt [!] infl. Slavilor, la care h și g se prefac în ș și j], s´a făcut un singular vătah și mold. vatav, apoĭ și un pl. vatajĭ, după ce Ruteniĭ, pin [!] anal. cu formele lor, șĭ-aŭ format un sing. vatag, bacĭ, căpitan de hoțĭ. Bg. [d. rom.] vatah și vataf. D. rut. vine rus. vatága, familie, ceată de pescarĭ la Volga, vatážnik, pescar din această ceată, pol. wataha, blebe, wataszka, vicehatman de Cazacĭ). Vechĭ. Căpitan, șef, conducător. Căpitan peste 500 de ostașĭ, numit pe urmă ceauș: vătav de oprozĭ, de vînătorĭ. Suprefect [!] de plaĭ, în opoz. cu zapciŭ. Maĭ pe urmă. Azĭ la țară. Administrator, vechil, econom, intendent, martalog: vătavu curțiĭ domneștĭ. Azĭ. Bulibașă, șef de Țiganĭ. Conducătoru uneĭ nunțĭ țigăneștĭ, V. jude, vechil. temporarvătaf