vandal definitie

VANDÁL s.m. 1. Membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul roman de răsărit, producând mari distrugeri. 2. (Fig.) Cel care are o comportare necivilizată (față de operele și bunurile culturii). [< fr. vandale]. substantiv masculinvandal

VANDÁL s. m. 1. membru al unui vechi trib germanic care, în secolul V, a invadat Imperiul Roman de Apus, producând mari distrugeri. 2. (fig.) om care comite acte de vandalism. (< fr. vandale) substantiv masculinvandal

vandál adj. m., s. m., pl. vandáli; adj. f., s. f. vandálă, pl. vandále substantiv masculinvandal

*Vandál, -ă adj. (fr. Vandale, it. Vándalo, d. lat. Vándalus, bárbar dintr´un popor germanic care a devastat Roma). Fig. Distrugător, devastator: incultu e de ordinar vandal. V. bolșevic, haĭdamac, huligan, pogrom. substantiv masculinvandal

VANDÁL, -Ă, vandali, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au emigrat în sec. V de pe țărmurile Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat, desființat de armatele bizantine. 2. Fig. (Om) necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale. substantiv masculinvandal

Vandali m. pl. 1. vechju popor germanic dela țărmurii Balticei, se așeză în Dacia (sec. III), invadă Galia (406), Spania (409), Africa (429), Italia și prăda Roma în mod îngrozitor (455); ei fură exterminați de Belizariu (534); 2. fig. cel ce urăște civilizațiunea și distruge monumentele artelor. substantiv masculinvandali