van definitie

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van]. adjectivvan

VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus]. adjectivvan

VAN1 s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van) adjectivvan

VAN2, -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus) adjectivvan

van (-nă), adj. – Zadarnic. Lat. vanus (sec. XIX) sau it. vano; cultism. – Der. vanitate, s. f., din fr. vanité; vanitos, adj., din fr. vaniteux. adjectivvan

van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne adjectivvan

van (în ~) loc. adv. adjectivvan

*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van. adjectivvan

van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM. adjectivvan

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Rar) Zadarnic, inutil, fară rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano. adjectivvan

în van loc. adv. adjectivînvan

Van-Dyck (Antoniu) m. (cit. Van-daik), celebru pictor și gravor flamand; portretele sale sunt capodopere admirabile (1599-1641). temporarvandyck

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluivan

van  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular van vanul va vana
plural vani vanii vane vanele
genitiv-dativ singular van vanului vane vanei
plural vani vanilor vane vanelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z