vale definitie

vále (vắi), s. f. – 1. Depresiune. – 2. Luncă, bazin. – 3. Rîu, curent. – 4. Partea de jos. – Mr. vale, megl. vali, istr. vǫle. Lat. vallis (Pușcariu 1854; REW 9134), cf. it., sp., port. valle, fr. val, cat. vall. – Der. devale, adv. (în jos, în partea joasă a unei văi sau a unei regiuni muntoase), cf. fr. dévaler, cat. devall; văios, adj. (plin de văi și rîpe); văiugă, s. f. (Mold. vale); vălcea (var. vîlcea, vîlcel), s. f. (vale mică; pîrîu), cu suf. dim. -cea (Pușcariu 1853; Iordan, Dift., 59 și Candrea, din lat. vallĭcĕlla); vălean, s. m. (locuitor al unei regiuni joase). – Din rom. provin bg. válog (Capidan, Raporturile, 234), sb. vala. substantiv femininvale

vále s. f., art. válea, g.-d. art. văíi; pl. văi substantiv femininvale

vále f., pl. văĭ (lat. vallis, it. sp. pg. valle, pv. fr. val). Mare adîncătură între munțĭ orĭ între dealurĭ: văile Carpaților, valea Dunăriĭ. Pripor, scoborîș: încet cu calu, c´aicĭ e vale. Vale a lacrămilor, a plîngeriĭ, regiune a nenorociriĭ față de alta maĭ fericită (de ex., față de paradis). La vale, în scoborîre (pe un drum de uscat orĭ pe un rîŭ): e ușor de mers la vale, plutele merg pe Siret la vale pînă la Galațĭ. Maĭ jos de: Galațiĭ sînt la vale de Brăila. De vale, V. devale. Calea-valea, așa maĭ merge, se poate, e admisibil: să mă duc călare, calea valea. Dar pe jos, e greŭ ! Ce maĭ la deal, la vale ? ce să maĭ perdem [!] timpu, ce să maĭ vorbim în zadar: Ce maĭ la deal la vale: pune masa ! – Greŭ la deal, răŭ la vale, e greŭ și așa, și așa. A lua la vale (după un vechĭ obiceĭ de a duce pe cineva la rîŭ și a-l muĭa în apă), a lua de sus, a lua în rîs, a considera inferior: nu te lăsa să te ĭa la vale ! substantiv femininvale

vale f. 1. spațiu între doi munți; la vale, coborând muntele în jos, mai departe: ce mai la deal la vale? pentru ce atâta zăbavă sau șovăire? 3. fig. valea lacrimilor, pământul, în raport cu cerul. [Lat. VALLIS]. V. calea-valea. substantiv femininvale

VÁLE, văi, s. f. 1. Formă negativă de relief, formată prin acțiunea unei ape curgătoare sau a unui ghețar. ◊ (Bis.) Valea plângerii (sau a lacrimilor) = Pământul considerat ca loc al suferințelor și al durerii, în raport cu cerul. Loc. adj. și adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmează, în continuare. ◊ Loc. adv. La vale = la coborâș; în jos; în josul apei. De vale = la capătul coborâșului, acolo unde începe valea; mai departe (în sensul coborârii). ◊ Expr. (Fam.) A-și lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleacă! plecați (imediat)! 2. (Reg.) Apă curgătoare; albia unei ape curgătoare. – Lat. vallis. substantiv femininvale

valea! interj. (vulg.) pleacă!, fugi! substantiv femininvalea

Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români). substantiv femininhațeg

de vále (referitor la vale) prep. + s. f. (e vorba ~, nu de deal) substantiv feminindevale

Bolintin (din Vale) n. sat în județul Ilfov; locul natal al lui Bolintineanu; 1350 loc. substantiv femininbolintin

Gura-Văii f. numită și Golul sau Insula Banului, cea mai însemnată insulă a Dunării în jud. Mehedinți, importantă pentru apărarea defileului Vârciorova; 2. afluent al Oltului; 3. localitate în Mehedinți cu o carieră de gresie calcaroasă, cea mai bună piatră de construcțiune din țară. substantiv femininguravăii

Răsboieni pl. 1. sau Valea-Albă, sat în jud. Neamțu, cu 3200 loc., celebru prin victoria lui Ștefan cel Mare asupra Turcilor (1476); 2. mânăstire zidită după repurtarea acestei victorii. substantiv femininrăsboieni

Valea-Albă f. V. Răsboieni. substantiv femininvaleaalbă

calea-valea adv. binișor, suportabil: până aci calea-valea. [Lit. calea e vale sau drumul e oblu]. substantiv feminincaleavalea

a-și lua valea expr. a pleca, a fugi de undeva. substantiv femininașiluavalea

Valea-Racovei f. V. Podu-Înalt. substantiv femininvalearacovei