valáh adj. m., s. m., pl. valáhi; adj. f., s. f. valáhă, pl. valáhe substantiv masculin și feminin valah
Valáh1 e o var. din Gal (Celt) și Vallon (Belgia). Cînd Romaniĭ au luat locu Galilor, Germaniĭ ĭ-aŭ numit tot Galĭ, ĭar pe noĭ Valahĭ, adică „Romanĭ”. De aci vine și slavu Vlah ș. a. substantiv masculin și feminin valah
Valah m. 1. nume ce Germanii și Slavii dau Românilor; 2. pl. numele Românilor slavizați din Moravia și Croația. [Cu Valah Germanii desemnau popoarele învecinate negermane (Celți și Romani); dela dânșii numele trecu la Slavi: VALAHŬ, VLAHŬ, om de origină romană (pl. Italia sau Valahia), de unde rus. VOLOHŬ, gr. mod. VLÁHOS, ung. OLÁH și turc. IFLAK]. substantiv masculin și feminin valah
VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia ori la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ. substantiv masculin și feminin valah
| valah substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | valah | valahul | valahă | valaha |
| plural | valahi | valahii | valahe | valahele | |
| genitiv-dativ | singular | valah | valahului | valahe | valahei |
| plural | valahi | valahilor | valahe | valahelor | |