váiet s. n., pl. váiete substantiv neutruvaiet
1) váĭet n., pl. e (d. vaĭ). Lamentațiune, strigăt de durere saŭ de întristare: vaĭetele uneĭ mame căreĭa ĭ-a murit copilu. – La Al. și Em. vaĭer (după șuĭer). substantiv neutruvaĭet
vaiet n. acțiunea de a se văieta. substantiv neutruvaiet
VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. - Din văita (derivat regresiv). substantiv neutruvaiet
2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a -á v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și´n P. P. verb tranzitivvaĭet
VĂIETÁ vb. I v. văita. verb tranzitivvăieta
vaiet substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | vaiet | vaietul |
plural | vaiete | vaietele | |
genitiv-dativ | singular | vaiet | vaietului |
plural | vaiete | vaietelor |