váier s. n., pl. váiere substantiv neutru vaier
1) váĭet n., pl. e (d. vaĭ). Lamentațiune, strigăt de durere saŭ de întristare: vaĭetele uneĭ mame căreĭa ĭ-a murit copilu. – La Al. și Em. vaĭer (după șuĭer). substantiv neutru vaĭet
váĭer, V. vaĭet. substantiv neutru vaĭer
VÁIER, vaiere, s. n. Tânguire (prelungă), vaiet. ♦ Suferință, durere. – Din văiera (derivat regresiv). substantiv neutru vaier
2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a -á v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și´n P. P. verb vaĭet
văierá (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se váieră, 1 pl. ne văierắm; conj. prez. 3 să se váiere verb văiera
văierà v. a se văieta: geme și se vaieră. verb văierà
VĂIERÁ, váier, vb. I. Refl. (înv. și reg.) A se văita. [Pr.: vă-ie-] – Din vai (după șuiera, fluiera etc.). verb văiera
| vaier substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | vaier | vaierul |
| plural | vaiere | vaierele | |
| genitiv-dativ | singular | vaier | vaierului |
| plural | vaiere | vaierelor | |