vagabond definitie

VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci]. adjectivvagabond

vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde adjectivvagabond

VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus) adjectivvagabond

VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar. adjectivvagabond

*vagabónd, -ă adj. și s. (fr. vagabond, d. lat. vagabundus, care vine d. vagari, a rătăci. V. vag). Defav. Haĭmana, om fără domiciliŭ: un pungaș vagabond, un vagabond. – Vulg. bagabont. V. nomad. adjectivvagabond

vagabond a. 1. care rătăcește încoace și încolo; 2. fig. dezordonat, neînfrânat: imaginațiune vagabondă. ║ m. om fără domiciliu, fără mijloace de traiu. adjectivvagabond

VAGABÓND, -OÁNDĂ, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fară țintă; (om) fară ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [Adj., s. f. și: vagabóndă] – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo. adjectivvagabond