v-, -v- v. voi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumev
-tu v. tău articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
2) -tu pron posesiv. V. tăŭ 1. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
vi, V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevi
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat, etic. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ [!] vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeți
2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevă
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu
î́țĭ, V. ți. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeîțĭ
1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoĭ
voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi
vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetău
ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ ? Țîĭa ! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeție
voi1 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi
PER TU adv. (In expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeper
na-ți interj. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumenați
téne pron. V. tine. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetene
tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetine
vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoŭă
per tu prep. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumepertu
să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesămoritu
știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeștiituce
VA2 (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cândva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea. invariabilva
VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade). invariabilva
va1 (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. invariabilva
va2 vb. v. vrea2 invariabilva
-vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va. invariabilva
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. invariabilva
va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93. invariabilva
va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu sá sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì]. invariabilva
VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva4), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea. invariabilva
VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit. invariabilva
vă v. voi temporarvă
1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci. temporarvă
v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea) temporarv-a
*na-vă interj. + pr. temporarnavă
2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verboĭ
2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verbom
1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verbor
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verbaș
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. verbva
veĭ, V. voĭ 1. verbveĭ
vor, V. voĭ 21. verbvor
2) vom, V. voĭ 2. verbvom
2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verbvoĭ
voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verbvoì
vețĭ, V. voĭ 1. verbvețĭ
vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verbvreà