Alege sensul dorit: va -articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume va -invariabil va -temporar va -verb

va definitie

v-, -v- v. voi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumev

te pron. V. tu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumete

-tu v. tău articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

2) -tu pron posesiv. V. tăŭ 1. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

vi, V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevi

tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat, etic. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ [!] vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeți

2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevă

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetu

î́țĭ, V. ți. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeîțĭ

1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoĭ

voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi

vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi

-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetău

ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ ? Țîĭa ! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeție

voi¹ pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoi

PER TU adv. (In expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeper

na-ți interj. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumenați

téne pron. V. tine. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetene

tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumetine

vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumevoŭă

per tu prep. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumepertu

să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare? articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesămoritu

știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeștiituce

VA² (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cândva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea. invariabilva

VA¹ 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade). invariabilva

va¹ (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. invariabilva

va² vb. v. vrea² invariabilva

-vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va. invariabilva

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. invariabilva

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93. invariabilva

va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu sá sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì]. invariabilva

VA¹ Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva4), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea. invariabilva

VA² vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit. invariabilva

vă v. voi temporarvă

1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci. temporarvă

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea) temporarv-a

*na-vă interj. + pr. temporarnavă

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verboĭ

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verbom

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verbor

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verbaș

veĭ, V. voĭ 1. verbveĭ

vor, V. voĭ 2¹. verbvor

2) vom, V. voĭ 2. verbvom

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verbvoĭ

voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verbvoì

vețĭ, V. voĭ 1. verbvețĭ

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verbvreà

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiva

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z