vântura definitie

VANTÚRĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten]. substantiv feminin vantură

VANTÚRĂ s. f. grindă la acoperișul unei case. (după germ. Want) substantiv feminin vantură

VANTÚRĂ, vânturi, s. f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. – Cf. germ. Wanten. substantiv feminin vantură

vántură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans. substantiv feminin vantură

vî́ntur, a v. tr. (lat. véntulo, -áre, d. ventus, vînt. V. zvîntur, ventilez). Curăț grăunțele de pleavă, aruncîndu-le în aer ca să le bată vîntu și să înlăture pleava saŭ le agit cu lopata ca să se ventileze. Fig. Resping, împrăștiĭ: a-ĭ vîntura pe dușmanĭ. Cutreĭer: a vîntura lumea. Agit, discut (în ainte [!] de a aduce în deliberare): a vîntura o ideĭe. V. refl. Vin des, mă tot duc și vin, mă zvîntur, mă fîțîĭ, cutreĭer: Ce te tot vînturĭ pe aicĭ ? Acest om s´a vînturat pin [!] toată lumea. verb tranzitiv vîntur

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare). verb tranzitiv vântura

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 v'ântură verb tranzitiv vântura

vânturà v. 1. a curăța grânele scuturându-le de mai multe ori: a vântura grâul; 2. fig a curăța: să vânture ca pleava oștirile dușmane AL.; 3. a străbate repede: ce vântură Europa cu spada veșnic goală Al. [Lat. VENTULARE = VENTILARE]. verb tranzitiv vânturà

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda, ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare). verb tranzitiv vântura

vî́ntură-lume și vî́ntură-țară m. fără pl. Aventurier: un vîntură-țară, niște vîntură-țară. verb tranzitiv vînturălume

vântură-țară m. aventurier. verb tranzitiv vânturățară

vântură-lume m. aventurier. verb tranzitiv vânturălume

a vântura mălaiul (cuiva) expr. a lua / a câștiga / a fura banii (cuiva). verb tranzitiv avânturamălaiul

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului vântura

vântura   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) vântura vânturare vânturat vânturând singular plural
vânturând vânturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) vântur (să) vântur vânturam vânturai vânturasem
a II-a (tu) vânturi (să) vânturi vânturai vânturași vânturaseși
a III-a (el, ea) vântură (să) vânturai vântura vântură vânturase
plural I (noi) vânturăm (să) vânturăm vânturam vânturarăm vânturaserăm
a II-a (voi) vânturați (să) vânturați vânturați vânturarăți vânturaserăți
a III-a (ei, ele) vântură (să) vânture vânturau vântura vânturaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z