VÂNÁT, -Ă, vânați, -te, adj. v. VÂNA. – [DEX '98] adjectiv vânat
v'ânăt1 adj. m., pl. víneți; f. v'ânătă, pl. vínete adjectiv vânăt
v'ânăt2 (culoare) s. n. adjectiv vânăt
vî́năt, -ă adj., pl. vinețĭ, vinete (lat. vĕnĕtus, venețian, albastru ca marea. V. venetic. Cp. cu sur). Albastru închis (cum apare pe pele [!] după o lovitură). Violet: pătlăgele, prune vinete; vînăt ca ficatu. Cenușiŭ (Mold. Pop.): un motan vînăt. V. pătlăginiŭ, sîngeap 2, turchez. adjectiv vînăt
aster m. plantă cultivată ca podoabă în grădini, numită de popor rujă vânătă de toamnă. adjectiv aster
vînăt (vînătă), adj. – 1. De culoare albastru-închis, violet. – 2. Cenușiu gri, se zice despre părul cailor. – Mr. vinit, megl. vinăt, istr. viret. Lat. vĕnĕtus (Pușcariu 1891; REW 9198; Rosetti, I, 172). – Der. vînataie (var. vînătare), s. f. (pată vînătă pe corp; contuzie), cu suf. -aie, ca apăraie, vîlvătaie; vinecior, adj. (de culoare vineție; nume de cal); vinețea, s. f. (albăstrea, Cenataurea cyanus; ciupercă, Russula aurata, R. delica, Lactarius volemus, R. integra; plantă medicală, Ajuga reptans), uneori și vinețică, cf. vineriță; vinețiu, adj. (livid, care bate în vînăt); vineție, s. f. (culoarea vînătă, vînăt); (în)vineți, vb. (a se face vînăt; a deveni violet). adjectiv vînăt
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă v. pătlăgea. – Lat. venetus. adjectiv vânăt
vínețĭ, pl. d. vînăt. adjectiv vinețĭ
!scai-vấnăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți adjectiv scai-vânăt
pițigói vấnăt s. m. + adj. adjectiv pițigoivânăt
piátră-vấnătă (sulfat de cupru) (pop.) (pia-tră-) s. f., g.-d. art. piétrei-vínete adjectiv piatră-vânătă
!pătlăgeá-vấnătă/pătlăgícă-vấnătă (plantă) (pă-tlă-) s. f., g.-d. art. pătlăgélei-vínete; pl. pătlăgéle-vínete, art. pătlăgélele-vínete adjectiv pătlăgea-vânătă
vânát s. n., pl. vânáturi substantiv neutru vânat
vînát n., pl. urĭ. Acțiunea de a vîna: s´a dus la vînat, trăĭește din vînat. Feară [!] bună de vînat orĭ vînată: o pădure plină de vînat, un vînător încărcat de vînat. substantiv neutru vînat
vânat n. fiară ucisă sau prinsă la vânătoare spre a fi mâncată. [Lat. VENATUS]. substantiv neutru vânat
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna. substantiv neutru vânat
vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză verb tranzitiv vâna
vâna, vânez v. t. (peior.) 1. a urmări cu aviditate / cu stăruință 2. a pune mâna pe ceva; a face rost de ceva verb tranzitiv vâna
vânà v. 1. a goni fiarele sălbatice spre a le prinde sau ucide; 2. fig.4 a urmări cu ardoare: ați vânat țintă nebună EM. [Lat. VENARI]. verb tranzitiv vânà
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari). verb tranzitiv vâna
vînéz v. tr. (lat. vênari, pv. venar, fr. vener). Ucid fearele [!] lovindu-le de departe cu sulița, cu săgeata saŭ cu glonțu: a vîna lupĭ. Fig. Urmăresc, ochesc: a vîna o funcțiune. verb tranzitiv vînez
| vânat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | vânat | vânatul | vânată | vânata |
| plural | vânați | vânații | vânate | vânatele | |
| genitiv-dativ | singular | vânat | vânatului | vânate | vânatei |
| plural | vânați | vânaților | vânate | vânatelor | |
| vânat | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | vânat | vânatul |
| plural | vânați | vânații | |
| genitiv-dativ | singular | vânat | vânatului |
| plural | vânați | vânaților | |