reduceri si promotii 2018
Definitie vâlvă - ce inseamna vâlvă - Dex Online

vâlvă definitie

v'âlvă s. f., g.-d. art. v'âlvei; (zâne) pl. v'âlve substantiv feminin vâlvă

vấlfă, -e, #s. f.# – (mag.) 1. Duh, zână, stimă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din #sl.# vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac #cf.# DER); #Sl.# vluhvu, #bg.# vlahva (DEX). substantiv feminin vâlfă

VÁLVĂ s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele două capace ale cochiliei de scoică. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. Organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. Instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva]. substantiv feminin valvă

válvă (piesă, parte a unei scoici) s. f., g.-d. art. válvei; pl. válve substantiv feminin valvă

valvă f. se zice de diferite părți ale unei scoici, de bucățile ce compun pericarpul unui fruct. substantiv feminin valvă

vâlvă f. 1. (Banat) zină rea care locuește în coprinsurile înalte ale atmosferei, pricinuitoare de uragane (și uraganul însuș): Vâlva băii, zina minelor, de aur din munții Ardealului; 2. sgomot, faimă: mare vâlvă se făcu în împărăție, când se auzi de moartea împăratului ISP.; 3. fig. fală, deșertăciune, vâlfă: vâlva trufiilor OD., vâlva lumii e rîu cu ’nalte maluri AL. [Vechiu-rom. vlâhvă, vrăjitor = slav. VLŬHVŬ, mag (de unde ființă magică și, ca atare, ideea generală de «faimă» ce răspândește o asemenea ființă)]. substantiv feminin vâlvă

VÁLVĂ s. f. 1. fiecare dintre cele două capace ale cochiliei lamelibranhiatelor. 2. fiecare dintre cele două jumătăți ale unei păstăi. 3. organ de mașină care servește la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulației unui fluid într-o conductă etc. 4. instrument pentru depărtarea părților moi care astupă intrarea unui organ cavitar. (< fr. valve, lat. valva) substantiv feminin valvă

VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (în mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva. substantiv feminin vâlvă

*válvă f., pl. e (lat. valva). Canat: ușă cu doŭă valve; scoĭcele se compun din doŭă valve, ca și sîmburiĭ de zarzăr, ca și găoacea nuciĭ. substantiv feminin valvă

VÁLVĂ, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre pereții exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permițând căderea semințelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armătură care servește la stabilirea, întreruperea sau reglarea circulației unui fluid printr-o conductă, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva. substantiv feminin valvă

vî́lvă și (vechĭ) vî́lfă și (maĭ vechĭ) vî́lhvă f., pl. e (vsl. vlăhva, vrăjitor, bg. vŭlhva, vrăjitor, hoț, de unde s´a dezvoltat înț. de „geniŭ, spirit, arătare fantastică, faĭmă”). Vechĭ. Mag. Azĭ. Geniŭ, spirit, monstru, arătare, știmă, zînă: vîlva băiĭ (stahia [!] minelor de aur în Ardeal). Fig. Strălucire, pompă: cu mare vîlvă. Glorie, fală (Mold.): acea vîlfă, acea fală (Con. 263), vîlfa despoticească (Con. 281). Renume, deșertăcĭune: vîlva trufiilor. Veste, zvon: așa mergea vîlva. Emoțiune, mișcare: vestea pricinui mare vîlvă. Punct culminant, toĭ: vîlva influențeĭ slavoneștĭ. Vîlvătaĭe: Foc de treĭ părțĭ le punea, Vîlva´n cer se ridica (Păsc. 193). substantiv feminin vîlvă

vîlvă (-ve), s. f.1. Vrăjitor, vraci. – 2. (Trans.) Duh, stafie. – 3. Fast, alai, pompă. – 4. Glorie, triumf. – 5. Renume, faimă, celebritate. – 6. Zgomot, zarvă, hărmălaie. – 7. Punct culminant, culme. – Var. înv. vîlfă. Sl. vlŭchva „vrăjitor” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 446), cf. bg. vălhva. De origine expresivă, în sl., de la vlŭsnati „a bîigui”, a fost considerat drept expresiv în rom. și confundat cu rădăcinile expresive fîlf-, bîlb-, pîlp- (Tiktin; Iordan, BF, II, 187), ceea ce explică ultimele sale sensuri și cele ale majorității der. Der. vîlhovnic, s. m. (vraci), înv. din sl. vlŭhovĭnikŭ; vîlhovnicie, s. f. (magie); vîlvîi, vb. (a palpita, a se agita), se zice mai ales despre flăcări, cf. pîlpîi, fîlfîi; vîlvoare (var. vulvoare, vîlv(ăt)aie, vîlvăraie), s. f. (pălălaie); vîlvoi (var. vulvoi), adj. (aspru, ciufulit); vîlvoia, vb. (a se face părul măciucă, a se ciufuli); vîlvora (var. vîlvăra), vb. (a arunca flăcări, a arde cu flacără tremurătoare); vîlvotă, s. f. (flăcăraie); învîlvăta (var. învîlvora), vb. (a arde cu flacără). Legătura acestor cuvinte cu un lat. volvor (Candrea-Dens., 787) este puțin probabilă. substantiv feminin vîlvă

a face vâlvă expr. a stârni senzație, a atrage atenția lumii întregi. substantiv feminin afacevâlvă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului vâlvă

vâlvă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vâlvă vâlva
plural vâlve vâlvele
genitiv-dativ singular vâlve vâlvei
plural vâlve vâlvelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z