ușui, ușuiesc v. t. a da afară pe ușă (pe cineva); a goni, a alunga. verb tranzitivușui
ușuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. ușuiésc, imperf. 3 sg. ușuiá; conj. prez. 3 să ușuiáscă verb tranzitivușui
UȘUÍ, ușuiesc, vb. IV. Tranz. A alunga păsările (strigând „uș!”). – Uș + suf. -ui. verb tranzitivușui
ușui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ușui | ușuire | ușuit | ușuind | singular | plural | ||
ușuind | ușuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ușuiesc | (să)ușuiesc | ușuiam | ușuii | ușuisem | |
a II-a (tu) | ușuiești | (să)ușuiești | ușuiai | ușuiși | ușuiseși | ||
a III-a (el, ea) | ușuiește | (să)ușuiai | ușuia | ușui | ușuise | ||
plural | I (noi) | ușuim | (să)ușuim | ușuiam | ușuirăm | ușuiserăm | |
a II-a (voi) | ușuiți | (să)ușuiți | ușuiați | ușuirăți | ușuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ușuiesc | (să)ușuiască | ușuiau | ușuiră | ușuiseră |