usturoi definitie

usturói s. m. substantiv masculin usturoi

usturóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca marfă (d. a ustura, ca și ardeĭ d. a arde și vsl. česnŭkŭ, usturoĭ, d. česati sen, a arde). O plantă liliacee culinară care are un bulb compus din maĭ multe feliĭ numite cățeĭ (allium sativum). Are gust ardeĭat și un miros caracteristic care se răspîndește pînă a doŭa zi din gura celuĭ ce l-a mîncat („îĭ pute gura a usturoĭ, pute a usturoĭ”). E foarte bun condiment și e întrebuințat de popor contra unor boale [!] (de ex., a holereĭ) și în descîntece. Asemenea Jidaniĭ îl mănîncă foarte mult, așa în cît [!] „miros de usturoĭ” înseamnă ironic „prezență de Jidan”. E originar din centru Asiiĭ. V. aĭ 1, pur 1 și mujdeĭ. substantiv masculin usturoĭ

USTURÓI s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai4 (Allium sativum). ◊ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi. substantiv masculin usturoi

usturoiu n. plantă al cării bulb, compus dintr’o căpățână cu mai multe fire numite căței, dă un miros iute și cauzează gurii o usturime foarte tare (Allium sativum): usturoiul se întrebuințează ca condiment și joacă un rol însemnat în medicina populară. [Derivat din usturà: plantă ce ustură mâncând’o (cf. ardeiu)]. substantiv masculin usturoiu

!usturói-sălbátic (plantă) s. m. substantiv masculin usturoi-sălbatic

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului usturoi

usturoi   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular usturoi usturoiul
plural usturoi usturoii
genitiv-dativ singular usturoi usturoiului
plural usturoi usturoilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z