urzít s. n. adjectivurzit
urzít n., pl. e. Cor. Întemeĭere, temelie. Azĭ (pl. urĭ). Urzire. adjectivurzit
URZÍT s. n. Urzire. – V. urzi. adjectivurzit
urzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A așeza urzeala. – 2. A unelti, a complota. – 3. A crea, a face, a stabili. – Mr. urdzăscu, urdzîre, megl. urdzós. Lat. ordῑri (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093), cf. it. ordire, prov., cat. ordir, fr. ourdir, sp., port. urdir. – Der. urzeală, s. f. (ansamblul firelor paralele prin care se trece bătătura; alcătuire, structură); urzit, s. n. (acțiunea de a urzi); urzitor, s. m. (persoană care urzește; s. m., înv., fondator, creator); urzitor (var. urzoi), s. n. (mașină de urzit); urzitoare, s. f. (femeie care urzește; mașină de urzit); urzitură, s. f. (urzit, creație, întemeiere). verb tranzitivurzi
urzì v. a decide soarta: cum cântă ursitorile, când urzesc binele oamenilor EM. [Aluziune la torsul ursitoarelor (v. ursitoare)]. verb tranzitivurzì
urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical <a începe, a inaugura> (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire. verb tranzitivurzi
urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă verb tranzitivurzi
urzì v. 1. a așeza pânza în fire; 2. se zice, prin analogie de porumbul când dă mătăsile; 3. fig. a prepara în secret: a urzi o conspirațiune; 4. a începe a face ceva: când D-zeu a urzit pământul. [Lat. ORDIRI]. verb tranzitivurzì
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri). verb tranzitivurzi
urzésc v. tr. (lat. ordior, ordiri și ordio, ordire, a urzi; it. ordire, pv. cat. ordir, fr. ourdir, sp. pg. urdir). Întind firele urzeliĭ (pe care se vor încrucișa firele bătăturiĭ), încep a țese. Fig. Prepar în ascuns: a urzi o conspirațiune. Vechĭ. Întemeĭez. verb tranzitivurzesc
urzit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | urzit | urzitul | urzită | urzita |
plural | urziți | urziții | urzite | urzitele | |
genitiv-dativ | singular | urzit | urzitului | urzite | urzitei |
plural | urziți | urziților | urzite | urzitelor |