ursuz definitie

ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der. – Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι ‹ lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk. adjectivursuz

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze adjectivursuz

ursúz, -ă adj., pl. m. jĭ (turc. ughursuz, pop. ursuz, sinistru, de răŭ auguriŭ, d. ughur, auguriŭ; sîrb. ugursuz, mizerabil, nelegiuit. V. ogur). Fam. Nenorocit, funest (Rar). Răŭ, morocănos, supărăcĭos. Adv. S´a purtat ursuz. – În est și hursuz. adjectivursuz

ursuz a. 1. nenorocos: ce nenorocire, ce scrisă ursuză pe bietu stăpânu-meu! POP.; 2. posac, tiran, rău: cu banii ce luam, mult mă chiabuream, dar Pașa ursuz la haraciu m’a pus POP. [Turc. URSUZ, sinistru, fatal]. adjectivursuz

URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz. adjectivursuz